Sursă de bani pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste, depistată în România

Sursă de bani pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste, depistată în România
Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 15/07/2020, 10:36
Actualizat: 15/07/2020, 10:44

Date ale Interpol, disponibile pe website-ul www.stopcontrabanda.ro, arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste, în condițiile în care țara noastră are cel mai ridicat nivel al contrabandei cu astfel de produse din Europa de Est.

„România are 2.000 de km de graniță cu țări non-UE, în care prețul tutunului poate fi de până la șase ori mai mic. Traficul ilicit de țigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ trei miliarde de lei.

Fiecare container de țigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru rețelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de țigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste”, scriu cei de la www.stopcontrabanda.ro, primul centralizator care oferă în timp real situația capturilor de țigarete din România dezvoltat la inițiativa British American Tobacco.

La noi în țară, susțin experții sursei citate, piața neagră a țigaretelor s-a diminuat anul trecut, pentru prima oară în șase ani, sub nivelul de 14%, ceea ce a însemnat venituri bugetare mai mari din taxarea țigaretelor.

Chiar și așa, traficul cu țigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro, sumă care ar putea contribui decisiv la dezvoltarea unor sectoare deficitare la nivel național.

Capturile de țigarete în 2019, mai puțini bani pentru traficul de droguri, arme, persoane și chiar activități teroriste

Anul trecut, lupta autorităților române cu traficul ilicit de țigarete s-a concretizat în capturi totale care se ridică la peste 78 de milioane de lei.

În 2019, țara noastră a pierdut aproximativ trei miliarde de lei din cauza contrabandei cu țigări, bani pe care ar putea fi investiți în consolidarea capacității de control a forțelor de ordine, prin achiziționarea a 250 de scanere care să ajute la depistarea bunurilor contrafăcute.

„Anul trecut, autoritățile au depus eforturi susținute împotriva contrabandiștilor și astfel România a reușit să aducă piața neagră sub nivelul de 14%, pentru prima oară după mulți ani. Totuși, statul continuă să piardă anual aproximativ 3 miliarde de lei doar din traficul ilicit cu țigarete”.

„Dacă acești bani ar fi încasați sub formă de taxe și impozite la buget, ei ar putea fi de un real ajutor în domenii cheie precum securizarea frontierelor sau construcția de autostrăzi.

„De asemenea, ar putea fi un ajutor real pentru zonele cele mai afectate de contrabandă, acolo unde banii ar putea fi transferați în dezvoltarea locală astfel încât cetățenii să nu mai fie tentați să se implice în acțiuni de acest gen”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco.

Ce s-ar putea face cu trei miliarde de lei noi

Traficul cu țigări de contrabandă creează probleme deosebite în special la frontierele de țară, cea mai afectată fiind frontiera de Nord (județele Maramureș, Suceava, Satu Mare), acolo unde actele de infracționalitate sunt la un nivel ridicat din cauza sărăciei.

În acest context, specialiștii susțin că suma pierdută din contrabandă ar putea fi investită în revitalizarea turismului din zonă, astfel încât să se creeze locuri noi de muncă, iar populația să nu mai fie tentată să se implice în acțiuni de contrabandă.

În altă ordine de idei, cu banii pierduți din cauza contrabandei, România ar putea realiza modernizarea infrastructurii de drumuri și căi ferate sau chiar construcția de autostrăzi. Spre exemplu, cele trei miliarde de lei sunt suficiente pentru a moderniza 1.000 km de drum național sau pentru a construi 111 km de autostradă.

De altfel, o călătorie de la Cluj-Napoca la Oradea ar dura o oră, în loc de trei ore și jumătate cât durează acum, dacă cele trei miliarde de lei pierdute în 2019 de stat din contrabanda cu țigări ar fi redirecționate către modernizarea căilor ferate pentru a crește viteza de deplasare a trenurilor la 160 km/h pe cei 152 km de cale ferată dintre cele două orașe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci...
Amenzi pentru mașina vândută. Ce pot face foștii proprietari
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Melinda Gates a părăsit fundația înființată alături de fostul soț Bill Gates
×